joi, 8 noiembrie 2007

Coif de perioada romana

1-4 Coiful de la Berzovia
5. Coif de tip Weissenau

Coiful descoperit la Berzovia în toamna anului 1968, în cursul săpăturilor arheologice efectuate în castrul legiunii a IV-a Flavia Felix. El a ieşit la lumină într-o încăpere din partea vestică a pretoriului, unde era acoperit de un strat de dărâmătură formată din pământ ars la roşu, ţigle şi olane romane sfărâmate (1).

În momentul descoperirii coiful se afla într-o stare foarte precară şi datorită lipsei aproape totale a miezului s-a desprins în mai multe bucăţi. Piesa a fost restaurată la Muzeul de Istorie al Transilvaniei Cluj Napoca şi datorită faptului că reprezintă un tip de coif bine cunoscut, fragmentele lipsă au fost refăcute cu uşurinţă. De menţionat ar fi faptul că paragnotida din faţă a fost lăsată intenţionat neîndreptată, purtând o urmă de lovitură, probabil de sabie (2).

Coiful de la Berzovia (3) a fost lucrat din tablă de fier ciocănită şi după restaurare are următoarele dimensiuni: înălţimea 11,50 cm, diametrul calotei 20,00 cm şi lăţimea maximă a apărătoarei de ceafă 34,00 cm. El se compune din următoarele părţi principale: calota, apărătoarea de frunte (paragnotida), două apărătoare de urechi, o apărătoare de ceafă şi două apărătoare de obraz.

Calota semisferică a fost prevăzută în partea din faţă cu o apărătoare de frunte de forma unui mic cozoroc, cu lungimea de 2,60 cm. Piesa, confecţionată din tablă de fier avea marginea anterioară curbată în jos fiind fixată în dreptul tâmplelor cu două nituri de cupru. Calota a fost întărită în exterior prin două bare subţiri de fier dispuse în cruce, extremităţile primei ajungând la nivelul tâmplelor, deasupra apărătoarelor de urechi, iar ale celeilalte la mijlocul frunţii şi al cefei. Aceste bare, care au grosimea de 0,60 cm, sunt fixate tot cu nituri de cupru. Deasupra cozorocului, pornind de o parte şi de alta a barei de întărire, sunt executate în relief două aripi arcuite în formă de „S”, ale căror vârfuri se îndreaptă spre spate. Deşi pe coiful restaurat acestea ajung până la spatele calotei, fiind tăiate de bara de întărire laterală, probabil că în starea lui iniţială nu depăşeau linia tâmplelor (4).

Lateral există două deschideri aproximativ semicirculare pentru urechi, care erau apărate prin răsfrângeri ale marginii calotei, reliefate mai puternic spre partea anterioară.
Apărătoarea de ceafă, masivă, având o lăţime de 9,00 cm, pornea aproape de la nivelul marginii din faţă a coifului, fiind dispusă orizontal. În locul de unire cu calota ea prezintă trei caneluri transversale ce serveau la o fixare mai bună a apărătoarei. La restaurare, marginea apărătorii de ceafă a fost prinsă într-o fâşie de cupru cu profilul în forma literei „C” (5).

Apărătoarele de ceafă s-au pierdut, dar în interiorul calotei, în faţa deschiderilor pentru urechi există câte o piesă de fier fixată cu două nituri de formă aproximativ dreptunghiulară cu laturile scurte rotunjite, având lungimea de 2,00 cm şi lăţimea de 1,30 cm. Aceste fâşii de fier erau necesare probabil la fixarea balamalelor de la apărătorile de obraz (6).

Coiful trebuie să fi avut o căptuşeală groasă, din piele sau material textil, care împiedica eventualele răniri, ce puteau fi provocate de piesele metalice din interiorul calotei (7).

Dintre coifurile folosite de militarii romani din legiuni, cele mai apropiate de piesa de la Berzovia sunt cele de tipul Weisenau. Coifurile de acest tip sunt caracterizate prin calota semisferică ce coboară la spate până la baza craniului, terminându-se printr-o apărătoare lată de ceafă, dispusă oblic şi uşor arcuită, şi prin existenţa unor orificii semicirculare pentru urechi, protejate de întărituri ieşite în relief ( 8).

Ca elemente de decor, apar adesea pe partea frontală ornamente în formă de aripi, la locul de unire al calotei cu apărătoarea de ceafă, caneluri transversale, iar pe apărătoarea de ceafă, arc dublu (9).

Toate motivele decorative mentionate sunt lucrate în tehnica au repoussé.
O particularitate a coifului de la Berzovia, nemaintâlnită la nici un alt exemplar al tipului Weisenau, o constituie barele de întărire aşezate în cruce deasupra calotei (10), bare care reprezintă o formă simplificată a benzilor de întărire de pe coiful de la Jart sau de pe un număr mare de coifuri romane redate pe Columna lui Traian (11).

Mai trebuie subliniat că apărătoarea de ceafă care porneşte de la nivelul marginii din faţă a calotei, aproprie coiful acesta de tipul Haguenau, caracteristic pentru prima jumătate a secolului I p. Chr. (12).

Chiar dacă iniţial apărătoarea de ceafă era arcuită şi oblică, cum e la tipul Weisenau, şi deformarea s-a produs prin presiunea pământului, totuşi rămâne cert faptul că ea era aşezată mai sus decât la celelalte exemplare ale tipului amintit (13).

Revenind la barele de întărire dispuse în cruce, ele sunt considerate mai nou (14) ca reprezentând o inovaţie traianee, datorată celor două războaie daco-romane. Mai exact, aceste bare au fost plasate pentru a conferi coifului un plus de rezistenţă contra loviturilor date de falces-ul dacic (15).

În ceea ce priveşte cronologia piesei de la Berzovia, ea trebuie pusă în legătură cu prezenţa legiunii a IV-a Flavia Felix în castrul de aici. Unitatea a staţionat la Berzovia relativ puţin, între 102 şi începutul domniei lui Hadrianus, când va fi transferată în vechea ei garnizoană de la Singidunum, cel mai târziu în 114 (16). Deci, coiful care probabil a făcut parte din armamentul defensiv al militarilor romani din această legiune a fost pierdut în momentul evacuării castrului (17).

Exceptând barele de întărire dispuse în cruce care reprezintă o particularitate, coiful de la Berzovia îşi găseşte multiple analogii în Imperiu, acest tip de cască fiind reprezentativ pentru dotarea infanteriei romane din secolul II.


Note:


1. D. Protase, Legiunea IIII Flavia la nordul Dunării şi apartenenţa Banatului şi Olteniei de Vest la provincia Dacia, în AMN 4, 1967, p. 47-72.
2. I. Korodi, Noi rezultate ale utilizării materialelor plastice în restaurarea unor piese metalice, în AMN 9, 1972, p. 671, fig. 1.
3. D. Protase, L. Petculescu, Coiful roman de la Berzovia, în Banatica 3, 1975, p. 85-90.
4. M.C. Bishop, J.C. Coulston, Roman Military Equipment, Newcastle, 1989, p. 46-47.
5. I. Korodi, op.cit., p. 671.
6. D. Protase, L. Petculescu, op.cit., p. 87.
7. Ibidem, p. 89.
8. P. Couissin, Les armes romaines, Paris, 1926, p. 331-332.
9. M. Feugere, Les armes des romains de la République à l’Antiquité tardive, Paris, 1993, p. 117.
10. D. Protase, L. Petculescu, op.cit., p. 88.
11. R. Cagnat, V. Chapot, Manuel d’archéologie romaine, II, Paris, 1920, p. 312, fig. 524/1.
12. P. Couissin, op.cit., p. 330.
13. I. Korodi, op.cit., p. 672.
14. M.C. Bishop, J.C. Coulston, Roman Military Equipment from the Punic Wars to the Fall of Rome, Londra, 1993, p. 87-88.
15. L. Petculescu, Armata romană în Dacia în timpul lui Traian, în Dacia Augusti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 34.
16. D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei. Legiunea a VII-a Claudia şi Legiunea a IV-a Flavia, Cluj-Napoca, 1983, p. 154.
17. L. Petculescu, op.cit., p. 34.

Apud Cristian Tiberiu, arheolog Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta

marți, 23 octombrie 2007

Coif greco - ilir



Ocna Mures, jud. Alba.
Bronz lucrat prin martelare.
Perioada: Epoca fierului, sec VI i.Chr.
Piesa de import din zona greco-ilira.

joi, 18 octombrie 2007

Coif de la Cucuteni Baiceni. Traco - dacic

Tezaurul de la Băiceni este deci getic prin însăşi existenţa coifului de aur (piesă de armură caracteristică exclusiv traco-geţilor). Coifurile de luptă getică din bronz, de o tipologie aparte, şi-au sporit în ultima vreme numărul exemplarelor cunoscute, începând cu cel de la Mastiughino, descoperit pe cuprinsul marii enclave getice din sudul Ucrainei si continuând cu cel de la Găvani (Brăila), ambele din sec. IV î.e.n., şi coiful de la Popeşti (sec. II-I î.e.n.). Este firesc ca în zonele de contact geto-scitice sau daco-celtice să existe unele contaminări stilistice de amănunt, dar este tot atât de firesc, după cum am mai spus, ca aceste „influenţe" anistorice să fie lipsite de repercusiuni în faţa prestigiului şi puternicei realităţi a iradiaţiei elenice şi a fenomenului creaţiei interpretative de tip istoric pe care aceasta îl generează.


Figuraţia zoo- şi antropomorfă a coifului de la Băiceni suscită cel puţin două precizări. Prima ţine de domeniul gramaticii decoraţiei. Editorii tezaurului (M. Petrescu-Dâmboviţa şi M. Dinu în Arheologia Moldovei..) au văzut pe obrăzarul stâng doi şerpi cu capete de pasăre, dar capetele sunt în acest caz orientate de aceeaşi parte cu cozile, fapt ce contravine principiilor generale ale decora-tivisticii. Partea superioară a obrăzarului fiind deosebit de deteriorată, este foarte posibil ca şerpii să aibă capete de dragon, ciocurile (mai mult de „zburătoare de balcon" decât de răpitoare) să fie de fapt urechi, iar boturile căscate să se constituie în modalitate de continuitate a acoladei de deasupra bucraniului (craniului de bou).
A doua precizare se referă la personajul masculin reprezentat şezând, pe obrăzarul drept. In mâna dreaptă el ţine o cupă conică cu fundul rotunjit (mastos), exemplar premergător al celor lucrate în argint, similare şi foarte frecvente în tezaurele geto-dacice târzii (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.). Atare cupe rituale îşi au nenumărate replici miniaturale în lut (cam de două ori mărimea unui degetar), descoperite în aşezările dacice contemporane tezaurelor târzii. Ritonul ţinut în mâna stângă are protomă de bovideu şi corpul lis (necanelat nici transversal, nici longitudinal). El ar fi de obârşie greacă, de tipul celui de la Poroina (decorat într-o fază mult ulterioară de toreutul traco-get, cu patru personaje feminine realizate în manieră artizanală, două din ele ţinând în mână câte un riton cu cap similar, dar cu caneluri longitudinale).
Atitudinea personajului de pe coiful de la Băiceni ar fi, după cum s-a mai spus, apoteotică. L-am vedea deci pe însuşi principele tronând în faţa supuşilor, învestit cu atributele preoţiei supreme. In general reprezentările antropomorfe de pe piesele de armură ale marilor tezaure timpurii (cu puţine excepţii certe) nu sunt susceptibile de a fi interpretate ca imagini ale unor divinităţi.

apud Mihai Gramatopol

Coif de la Popesti. Traco-dacic



Coiful princiar dacic din bronz de la Popesti a fost descoperit într-un tumul de incineratie alãturi de un întreg echipament de rãzboinic. Tipul acestui coif, care acoperã chiar si nasul, este foarte rar.

sâmbătă, 13 octombrie 2007

Coif celtic. Sec. IV a. Chr.


Muzeul National de Istorie a Romaniei


jud. Satu Mare, com. Sanislău, Păşune
fier, bronz; sticlă;

turnare; batere

D. sup. = 220 mm; Î = 400 mm

Calota emisferică, din fier. Apărătoarea pentru ceafă arcuită în afară. O apărătoare de obraz, ovală, cu trei nituri mari, mobilă. Pe creştet un suport cilindric, orizontal, pe care sunt prinse cele două picioare ale unui şoim din bronz. Şoimul cu aripile desfăcute, prinse în balamale pentru a se mişca. Un ochi din pastă de sticlă. Pe corpul şoimului, prin incizare, sunt redate penele. Pierderi de material pe suprafaţa coifului - piesa este fixată pe o calotă din plastic. Puncte de coroziune ale fierului, lipsuri de material din corpul şi aripile păsării. Fragmentele sunt consolidate pe un suport din plastic albastru, iar un ochi al păsării din plastic roşu.(apud. www.cimec.ro)

Coif geto-dac. Sec. 4a.Chr.



Muzeul Naţional de Istorie a României

aur; batere; "au repoussé"


Î = 255 mm; D = 200 mm; 821,35 g





Calotă conică din foaie de aur (partea superioară lipseşte), ornată de rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Frontal dreptunghiular, decorat cu o pereche de ochi proeminenţi şi sprâncene răsucite în sus. Pe obrăzare, fixe, dreptunghiulare, scenă de sacrificiu: un războinic înjunghiind un berbec; pe fiecare obrăzar câte un orificiu la bază. Apărătoarea de ceafă, dreaptă, împărţită în două registre decorate cu animale fantastice.(apud www.cimec.ro)


In Cotofenesti, comuna Poiana Varbilau, judetul Prahova, a fost descoperit un stravechi si impresionant coif de aur. Evenimentul avusese loc in primavara lui 1928, cand un elev de la scoala primara a satului, aflandu-se la arat, a scos, intamplator, din pamant, cu cutitul plugului, valoroasa relicva.

Cercetarile de specialitate efectuate in acel loc au aratat ca obiectul nu fusese asociat cu altele - deci ca nu constituise parte dintr-un tezaur -, ci ca a fost gasit izolat in perimetrul unei asezari geto-dace.



Coiful de aur a fost adus la Muzeul National de Antichitati, din Bucuresti, si pastrat acolo pana in 1970, cand a trecut in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei, fiind unul dintre cele mai frumoase si mai atractive exponate.
Scenele de sacrificiu, animalele fantastice reprezentate pe coif sunt elemente specifice artei vechi orientale, iraniano-persane, absorbite in arta geto-daca, fiind transmise prin filiera sud-tracica sau helenistica.


Cand, in anul 1931, aparea romanul lui Cezar Petrescu, "Comoara regelui Dromihet", scriitorul avea sa isi informeze cititorii ca unul dintre personajele principale ale cartii - taranul Zaharia Duhu, cel ce se istovise in cautarea fabulosului tezaur ramas de la viteazul si inteleptul carmuitor get - ii fusese inspirat de un caz real: un umil factor postal de prin partile Buzaului, care, si el, se ostenise in cautarea unei asemenea comori.

Putini au receptionat insa, atunci, relatarea unui ziar de provincie, din care reiesea ca zelul arheologic al functionarului buzoian fusese stimulat de o descoperire ce avusese intr-adevar loc si despre care se dusese vestea: era aflarea intamplatoare, in marginea satului Cotofenesti, comuna Poiana Varbilau, judetul Prahova, a unui stravechi si impresionant coif de aur.

Evenimentul avusese loc in primavara lui 1928, cand un elev de la scoala primara a satului, aflandu-se la arat, a scos, intamplator, din pamant, cu cutitul plugului, valoroasa relicva.
Cercetarile de specialitate efectuate in acel loc au aratat ca obiectul nu fusese asociat cu altele - deci ca nu constituise parte dintr-un tezaur -, ci ca a fost gasit izolat in perimetrul unei asezari geto-dace.


Lucrat din foaie relativ groasa de aur, prin batere pe un calapod de lemn, coiful de la Poiana Cotofenesti se pastreaza aproape intreg, lipsindu-i doar varful calotei. In aceasta stare de conservare, este inalt de 25 cm si are greutatea de 770 gr.

Coiful se infatiseaza cu partea inferioara cilindrica - din care au fost insa decupate deschiderea de forma dreptunghiulara pentru fata si lacasurile pentru urechi, cu contururi asemanatoare literei "U" rasturnata - si cu partea superioara in forma unei calote relativ inalte, ogivala. Atat obrazarele, cat si aparatoarele pentru ceafa erau fixe, imobile, coiful ingaduind o buna si stabila acoperire a capului. Tinand insa seama ca aurul, chiar modelat in foaie groasa, are duritate redusa, se poate aprecia ca, mai mult decat arma defensiva, coiful de la Poiana Cotofenesti va fi constituit o somptuoasa piesa de ceremonial, destinata a sublinia, pentru purtator, pozitia sa preeminenta intr-o ierarhie sociala si militara mai complex structurata.

Decorul bogat acopera intreaga suprafata exterioara a coifului: zecile de rozete conice dispuse pe calota catre frunte, tample si ceafa - unde aria lor decorativa este delimitata printr-un lant de spirale fugatoare; cele doua scene de sacrificiu, identice, de pe obrazare; animalele fantastice si rapitoare reprezentate pe aparatoarea pentru ceafa; in fine, puternic reliefatii ochi apotropaici de pe aparatoarea pentru frunte, si ea marginita jos de un sir de triunghiuri hasurate.

Coiful de la Poiana Cotofenesti apartine patrimoniului civilizatiei geto-dace. Este o certitudine, sustinuta nu numai de descoperirea efectuata in perimetrul unei asezari a stramosilor nostri, dar si de: tipul de obiect, specific numai teritoriului Romaniei, numai ariei populate de geto-daci; motivele decorative de indelungata si inradacinata traditie traco-geta, carpato-dunareana. In fine, similitudinile acestui coif cu exemplarele, tot geto-dace, de la Agighiol, Peretu, Portile de Fier, Cucuteni-Baiceni.

Scenele de sacrificiu, animalele fantastice reprezentate pe coif sunt elemente specifice artei vechi orientale, iraniano-persane, absorbite in arta geto-daca, fiind transmise prin filiera sud-tracica sau helenistica.

Coiful de la Poiana Cotofenesti este datat in jurul anilor 400 i.e.n. Foarte probabil, obiectul a apartinut unui rege geto-dac - capetenie a unei formatiuni politice autohtone constituita in zona, pe la sfarsitul secolului V, inceputul secolului IV i.e.n.

Preluat din Revista "Atlas Magazin" nr. 4, aprilie 1998

COIF TRACO-GETIC. TEZAURUL DE LA PERETU


MUZEUL NATIONAL AL ROMANIEI
BUCURESTI
-->
Tezaur Peretu

argint aurit (parţial)

Tehnică / Technique
batere; aurire (parţial)

Dimensiuni / Dimensions
D = 200 mm; Î = 265 mm
Datare / Dating
sec. IV a. Chr.

Loc de descoperire / Discovery area
jud. Teleorman, com. Peretu, Peretu

Calota elipsoidală cu deschiderea dreptunghiulară pentru faţă. Pe frunte doi ochi apotropaici. La baza calotei, decor vegetal; pe obrăzare şi pe apărătoarea de ceafă, scene animaliere. Pe obrăzare două orificii de prindere. Deschiderile laterale zimţate. Deformare mecanică prin lovire; rupturi cu lipsă de material în zona frontală cca 1 cm. Fisuri, zgârieturi.(apud www.cimec.ro)

Coiful este de tip getic, având pe obrăzarul din dreapta motivul vulturului cu iepurele în gheare şi peştele în cioc, iar pe cel din stânga un caprideu asemănător celui de pe ritonul nr. 1 de la Agighiol. Decoraţia şi distribuirea ei pe obrăzarele de la Peretu este aceeaşi cu a coifului de la Detroit. Apărătoarea de ceafă comportă un singur registru, ca la Agighiol. Pe acest unic registru sunt reprezentate trei cervidee similare cu cervideul cu coarnele simplu ramificate de pe ritonul nr. 2 de la Agighiol. Ele sunt orientate două la dreapta şi unul la stânga, pe partea obrăzarului stâng.

Foarte probabil, coifurile de acest gen erau purtate numai cu ocazia unor scene de cult şi de investitură, căsătorie, turnee regale, ospeţe şi, eventual, la vânătoare.

Motivul ochilor este prezent şi pe ceramica greacă, pe akinakesurile scitice şi pe cele din mediul tracic.
Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Chr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă sau care asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului. În lumea minoică şi cea miceniană existau astfel de artefacte făcute din defense de mistreţ.

Homer îi descria pe eroii săi din Iliada şi Odissea ca posesori ai unor asemenea coifuri („Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon…”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe…”) .

Tot în aceeaşi perioadă, în nordul Europei, existau coifuri de bronz decorate cu coarne şi ochi ca atribute ale divinităţilor. În Sumer, au fost descoperite coifuri de aur în mormintele regale. Grecii şi romanii au avut obiceiul de a impresiona prin armele lor de paradă. De la ei au preluat acestă deprindere şi celţii, tracii şi mai târziu germanicii.

Mai multe informatii pe http://cimec.wordpress.com/2012/04/

 

Coif geto-dac. Sec. 4a.Chr.

jud. Giurgiu, com. Bulbucata


Muzeul Naţional de Istorie a României

bronz; turnare si ciocanire, L =201; I:258; GR:1

Calota elipsoidală cu muchia ascuţită. Protomă de berbec pe vârful unghiului frontal. Apărătoare de frunte verticală, cu arcadele marcate, prelungite pe apărătoarea nazală. Apărătoarea de ceafă arcută în exterior. Obrăzare mobile în şarnieră - reconstituite. ( apud www.cimec.ro)

Coif elenistic. La tene III.


Muzeul Municipiului Bucureşti

sec. IV-III a.Chr.
Loc de descoperire / Discovery area
jud. CĂLĂRAŞI, com. Budeşti, Budeşti


Formă elipsoidală cu calota ce sugerează doi lobi ce se unesc în dreptul apărătorii nasului în unghi ascuţit. Partea superioară este ieşită în afară fiind delimitată de restul printr-o nervură mai ridicată spre frunte, mai coborâtă spre ceafă. Între orbitele oculare şi lăcaşele urechilor sunt fixate prin nituri apărătoare de obraz cu marginile zimţate.
La spate prezintă o apărătoare pentru ceafă.(

Coif traco- getic din tezaurul de la Agighiol.





Muzeul Naţional de Istorie a României


argint - aurit


ciocanire


Tezaur Agighiol
Î = 270 mm
Greutate / Weight
743 g

Datare / Dating
2/2 sec. IV a. Chr.

Calota elipsoidală, cu deschidere dreptunghiulară pentru faţă. Pe obrăzare şi apărătoarea de ceafă călăreţi suprapuşi de palmete în cârlionţi şi spirale. Pe frunte doi ochi apotropaici. La baza calotei friză de arcade, bandă îngustă şi haşurată, friză de palmete. Degradări fizico-chimice; deformare mecanică. Produşi de coroziune ai argintului. Piesa a fost restaurată prin lipirea de fragmente cu răşină; consolidarea în interior s-a făcut prin dublare cu o calotă de răşină.(apud. www.cimec.ro)


Cele două obrăzare ale coifului sunt împodobite identic cu un călăreţ avansând către fată si atacând cu suliţa. Pe apărătoarea de ceafa se află alţi doi călăreţi identici, dar orientaţi în sensuri opuse, având drept centru de simetrie o rozetă şi secondând astfel fiecare pe cel de pe obrăzar. În faţa urechilor stilizate se află câte patru şuviţe de păr lucrate în maniera podoabei capilare a pulparelor, dar net diferită de felul de redare a părului pe pulparul de la Vraţa (Bulgaria).

Natura profană a călăreţilor de pe coif mi se pare întru totul evidentă. Transformarea imaginii umane în motiv decorativ repetitiv pledează tocmai în acest sens. Pe partea exterioară a pulparului drept sunt încă două reprezentări antropomorfe. Sus, un călăreţ cu arcul în mână, iar jos poate acelaşi principe, şezând pe tron, cu şoimul în mâna dreaptă şi ritonul în formă de corn în stânga. Ritonul pare ferecat în benzi de metal preţios. Relatând întâlnirea dintre Dromihete si Lisimah, Diodor din Sicilia precizează: „În cele din urmă, puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obişnuiesc geţii" (XXI, 12, 5).

Chiar dacă afirmaţia lui Diodor poate fi doar un topos cu valoare moralizatoare, şi nu numai o dovadă despre tezaurele getice de veselă din aur şi argint (în acest caz e bine că ştim de eventualitatea existenţei unui tezaur princiar la nord de Dunăre, format din vase de băut, aidoma celui de la Rogozen, dar ulterior acestuia cu poate câteva decenii). Iată deci ritonurile de corn getice atestate mult mai devreme decât momentul la care se referă Diodor, ele având a dăinui, alături de alte produse de valoare ale toreuticii geto-dacice aflate în tezaurele lui Decebal, până la cucerirea romană.

apud Mihai Gramatopol