sâmbătă, 13 octombrie 2007

Coif geto-dac. Sec. 4a.Chr.



Muzeul Naţional de Istorie a României

aur; batere; "au repoussé"


Î = 255 mm; D = 200 mm; 821,35 g





Calotă conică din foaie de aur (partea superioară lipseşte), ornată de rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Frontal dreptunghiular, decorat cu o pereche de ochi proeminenţi şi sprâncene răsucite în sus. Pe obrăzare, fixe, dreptunghiulare, scenă de sacrificiu: un războinic înjunghiind un berbec; pe fiecare obrăzar câte un orificiu la bază. Apărătoarea de ceafă, dreaptă, împărţită în două registre decorate cu animale fantastice.(apud www.cimec.ro)


In Cotofenesti, comuna Poiana Varbilau, judetul Prahova, a fost descoperit un stravechi si impresionant coif de aur. Evenimentul avusese loc in primavara lui 1928, cand un elev de la scoala primara a satului, aflandu-se la arat, a scos, intamplator, din pamant, cu cutitul plugului, valoroasa relicva.

Cercetarile de specialitate efectuate in acel loc au aratat ca obiectul nu fusese asociat cu altele - deci ca nu constituise parte dintr-un tezaur -, ci ca a fost gasit izolat in perimetrul unei asezari geto-dace.



Coiful de aur a fost adus la Muzeul National de Antichitati, din Bucuresti, si pastrat acolo pana in 1970, cand a trecut in patrimoniul Muzeului National de Istorie a Romaniei, fiind unul dintre cele mai frumoase si mai atractive exponate.
Scenele de sacrificiu, animalele fantastice reprezentate pe coif sunt elemente specifice artei vechi orientale, iraniano-persane, absorbite in arta geto-daca, fiind transmise prin filiera sud-tracica sau helenistica.


Cand, in anul 1931, aparea romanul lui Cezar Petrescu, "Comoara regelui Dromihet", scriitorul avea sa isi informeze cititorii ca unul dintre personajele principale ale cartii - taranul Zaharia Duhu, cel ce se istovise in cautarea fabulosului tezaur ramas de la viteazul si inteleptul carmuitor get - ii fusese inspirat de un caz real: un umil factor postal de prin partile Buzaului, care, si el, se ostenise in cautarea unei asemenea comori.

Putini au receptionat insa, atunci, relatarea unui ziar de provincie, din care reiesea ca zelul arheologic al functionarului buzoian fusese stimulat de o descoperire ce avusese intr-adevar loc si despre care se dusese vestea: era aflarea intamplatoare, in marginea satului Cotofenesti, comuna Poiana Varbilau, judetul Prahova, a unui stravechi si impresionant coif de aur.

Evenimentul avusese loc in primavara lui 1928, cand un elev de la scoala primara a satului, aflandu-se la arat, a scos, intamplator, din pamant, cu cutitul plugului, valoroasa relicva.
Cercetarile de specialitate efectuate in acel loc au aratat ca obiectul nu fusese asociat cu altele - deci ca nu constituise parte dintr-un tezaur -, ci ca a fost gasit izolat in perimetrul unei asezari geto-dace.


Lucrat din foaie relativ groasa de aur, prin batere pe un calapod de lemn, coiful de la Poiana Cotofenesti se pastreaza aproape intreg, lipsindu-i doar varful calotei. In aceasta stare de conservare, este inalt de 25 cm si are greutatea de 770 gr.

Coiful se infatiseaza cu partea inferioara cilindrica - din care au fost insa decupate deschiderea de forma dreptunghiulara pentru fata si lacasurile pentru urechi, cu contururi asemanatoare literei "U" rasturnata - si cu partea superioara in forma unei calote relativ inalte, ogivala. Atat obrazarele, cat si aparatoarele pentru ceafa erau fixe, imobile, coiful ingaduind o buna si stabila acoperire a capului. Tinand insa seama ca aurul, chiar modelat in foaie groasa, are duritate redusa, se poate aprecia ca, mai mult decat arma defensiva, coiful de la Poiana Cotofenesti va fi constituit o somptuoasa piesa de ceremonial, destinata a sublinia, pentru purtator, pozitia sa preeminenta intr-o ierarhie sociala si militara mai complex structurata.

Decorul bogat acopera intreaga suprafata exterioara a coifului: zecile de rozete conice dispuse pe calota catre frunte, tample si ceafa - unde aria lor decorativa este delimitata printr-un lant de spirale fugatoare; cele doua scene de sacrificiu, identice, de pe obrazare; animalele fantastice si rapitoare reprezentate pe aparatoarea pentru ceafa; in fine, puternic reliefatii ochi apotropaici de pe aparatoarea pentru frunte, si ea marginita jos de un sir de triunghiuri hasurate.

Coiful de la Poiana Cotofenesti apartine patrimoniului civilizatiei geto-dace. Este o certitudine, sustinuta nu numai de descoperirea efectuata in perimetrul unei asezari a stramosilor nostri, dar si de: tipul de obiect, specific numai teritoriului Romaniei, numai ariei populate de geto-daci; motivele decorative de indelungata si inradacinata traditie traco-geta, carpato-dunareana. In fine, similitudinile acestui coif cu exemplarele, tot geto-dace, de la Agighiol, Peretu, Portile de Fier, Cucuteni-Baiceni.

Scenele de sacrificiu, animalele fantastice reprezentate pe coif sunt elemente specifice artei vechi orientale, iraniano-persane, absorbite in arta geto-daca, fiind transmise prin filiera sud-tracica sau helenistica.

Coiful de la Poiana Cotofenesti este datat in jurul anilor 400 i.e.n. Foarte probabil, obiectul a apartinut unui rege geto-dac - capetenie a unei formatiuni politice autohtone constituita in zona, pe la sfarsitul secolului V, inceputul secolului IV i.e.n.

Preluat din Revista "Atlas Magazin" nr. 4, aprilie 1998

7 comentarii:

  1. Foaste util articolul. In momentul de fata realizez un proiect cu tema Ancient Dacian Gold, iar informatiile prezente aici imi sunt de mare folos. Multumesc

    Lavinia N.
    l.nicolae@ihu.edu.gr

    RăspundeţiȘtergere
  2. Traditii: Azi, 9 martie, sarbatorim cei 44 Cavaleri Danubieni

    de Mărchidanu Marian

    Azi, 9 martie, sarbatorim cei 44 Cavaleri danubieni, eroi si regi, si bem traditionalele pahare cu vin, si mincam mucenicii-avatare sau mucenicii opturi, aceasta fiind impartasania traditionala.
    Primul ordin cavaleresc european, “Cavalerii Danubieni” a fost o frăţie a regilor Daci, unul din lideri fiind Dromihete (Doru Mihăiţă).
    Pînă acum s-au găsit coifurile a 5 (cinci!) membri ai frăţiei, semnul lor distinctiv fiind armurile de aur şi argint făurite toate de acelaşi meşter şi cu aceleaşi tip de înseme “sarmatice”.
    Reprezentative sunt Coifurile găsite în cele şase morminte plasate pe un arc de cerc din moldova, dobrogea, prahova, teleorman şi pînă în mehedinţi:
    * Cucuteni *
    * Aghighiol *
    * Coţofeneşti *
    * Peretu *
    * Porţile de Fier*
    Această frăţie a fost contemporană imperiilor Persan şi mai apoi Macedonean şi a obţinut victorii strălucite atît împotriva Persiei cît şi a Macedoniei.
    Legenda spune că în frăţie erau 44 Cavaleri Danubieni, unul pentru fiecare cetate – Dava dacică. Din rîndurile lor se alegea un prim vorbitor (boer e bistas) la sfaturi. Cavalerii erau îndrumaţi de marele preot în toate acţiunile lor.
    Cavalerii Danubieni sunt prăznuiţi pe 9 Martie cînd în cinstea lor bărbaţii beau 44 de pahare cu vin. (Atunci se întorceau ei din campaniile de iarnă pentru a putea începe la timp lucrările agricole de primăvară)

    Imaginile coifurilor aici:

    http://banatulsarbesc.wordpress.com/2010/03/11/traditii-azi-9-martie-sarbatorim-cei-44-cavaleri-danubieni/

    De remarcat celelalte artefacte de aur, din aceiasi perioada si realizate in acelasi stil, descoperite in bulgaria in mai multe situri arheologie,de exemplu Svestari: http://www.eliznik.org.uk/EastEurope/History/treasure&tombs.htm

    RăspundeţiȘtergere
  3. Coiful de aur

    Coiful cu patru ochi și patru aripi (simbolizate de genele alungite și de sprâncene) este însemnul puterii regale

    "Zeul Tautus (Thot) a născocit pentru Cronos însemnul puterii regale: patru ochi, doi în față și doi în spate, doi dintre ei închizându-se în timpul somnului; patru aripi pe umeri, două pentru zbor și două de rezervă. Asta însemna că în timpul somnului Cronos veghea, fiind totuși odihnit atunci când se trezea. În ceea ce privește aripile, el se odihnea în timp ce zbura și zbura odihnindu-se. Ceilalți zei aveau însă numai două aripi, ceea ce înseamnă că zburau sub controlul lui Cronos, care mai avea două aripi și pe cap, una controlându-i mintea și cealaltă intuiția"

    Cory, I.P., Ancient fragments, W. Pickering, London, 1828

    Fragmentul din cartea sus-amintită apare în cartea

    "Pământul zeilor", de Raymond W. Drake, apărută la Ed. Obiectiv Craiova (v. I, p.29)

    RăspundeţiȘtergere
  4. Chiar nu a notat niciun istoric TAUROCTOMIA de pe apărătorile laterale ? ... păi acesta este cel mai frecvent SIMBOL MITRAIC !!! ... iar trebuie să vină un inginer să „deschidă ochii” istoricilor „cu patalama” ???... păi aşa ceva schimbă toată Istoria Neamului !!! Ştiindu-se că mitraismul a „ajuns” la Roma după Cristos, înseamnă că romanii ... l-au „importat” de la ... daci !!!...iată că nu numai că nu suntem urmaşii Romei, ba chiar „le-am dat” din spiritualitatea noastră... dacă nu şi ADN !?

    RăspundeţiȘtergere
  5. ... şi pentru că văd că-l plăceţi pe Radu Oltean, vizionaţi aici : http://vimeo.com/19619887 , sau citiţi aici : http://bassdu.mine.nu/?p=2136 precum şi aici : http://bassdu.mine.nu/?p=2131 . Iar dacă vreţi să aflaţi noutăţi despre LIMBIŞTII BULGAROFONI, ci nu numai despre ISCORNICI negând CONTINUITATEA, citiţi şi : http://bassdu.mine.nu/?p=2154 precum şi http://bassdu.mine.nu/?p=2145 .

    RăspundeţiȘtergere
  6. bre, dm teava, dar esti culmea

    RăspundeţiȘtergere
  7. Teava e culmea. Culmea prostiei

    RăspundeţiȘtergere