joi, 18 octombrie 2007

Coif de la Cucuteni Baiceni. Traco - dacic

Tezaurul de la Băiceni este deci getic prin însăşi existenţa coifului de aur (piesă de armură caracteristică exclusiv traco-geţilor). Coifurile de luptă getică din bronz, de o tipologie aparte, şi-au sporit în ultima vreme numărul exemplarelor cunoscute, începând cu cel de la Mastiughino, descoperit pe cuprinsul marii enclave getice din sudul Ucrainei si continuând cu cel de la Găvani (Brăila), ambele din sec. IV î.e.n., şi coiful de la Popeşti (sec. II-I î.e.n.). Este firesc ca în zonele de contact geto-scitice sau daco-celtice să existe unele contaminări stilistice de amănunt, dar este tot atât de firesc, după cum am mai spus, ca aceste „influenţe" anistorice să fie lipsite de repercusiuni în faţa prestigiului şi puternicei realităţi a iradiaţiei elenice şi a fenomenului creaţiei interpretative de tip istoric pe care aceasta îl generează.


Figuraţia zoo- şi antropomorfă a coifului de la Băiceni suscită cel puţin două precizări. Prima ţine de domeniul gramaticii decoraţiei. Editorii tezaurului (M. Petrescu-Dâmboviţa şi M. Dinu în Arheologia Moldovei..) au văzut pe obrăzarul stâng doi şerpi cu capete de pasăre, dar capetele sunt în acest caz orientate de aceeaşi parte cu cozile, fapt ce contravine principiilor generale ale decora-tivisticii. Partea superioară a obrăzarului fiind deosebit de deteriorată, este foarte posibil ca şerpii să aibă capete de dragon, ciocurile (mai mult de „zburătoare de balcon" decât de răpitoare) să fie de fapt urechi, iar boturile căscate să se constituie în modalitate de continuitate a acoladei de deasupra bucraniului (craniului de bou).
A doua precizare se referă la personajul masculin reprezentat şezând, pe obrăzarul drept. In mâna dreaptă el ţine o cupă conică cu fundul rotunjit (mastos), exemplar premergător al celor lucrate în argint, similare şi foarte frecvente în tezaurele geto-dacice târzii (sec. I î.e.n. - sec. I e.n.). Atare cupe rituale îşi au nenumărate replici miniaturale în lut (cam de două ori mărimea unui degetar), descoperite în aşezările dacice contemporane tezaurelor târzii. Ritonul ţinut în mâna stângă are protomă de bovideu şi corpul lis (necanelat nici transversal, nici longitudinal). El ar fi de obârşie greacă, de tipul celui de la Poroina (decorat într-o fază mult ulterioară de toreutul traco-get, cu patru personaje feminine realizate în manieră artizanală, două din ele ţinând în mână câte un riton cu cap similar, dar cu caneluri longitudinale).
Atitudinea personajului de pe coiful de la Băiceni ar fi, după cum s-a mai spus, apoteotică. L-am vedea deci pe însuşi principele tronând în faţa supuşilor, învestit cu atributele preoţiei supreme. In general reprezentările antropomorfe de pe piesele de armură ale marilor tezaure timpurii (cu puţine excepţii certe) nu sunt susceptibile de a fi interpretate ca imagini ale unor divinităţi.

apud Mihai Gramatopol

Un comentariu:

  1. Coifurile se numără printre însemnele de rang ale războinicilor, în general, şi ale şefilor militari, în special. În afara utilităţii practice de a proteja capul luptătorilor în luptă, acestea aveau şi un rol simbolic, şi este posibil ca acesta să fi fost chiar rolul primordial. Asemenea două coifuri geto-dacice, confecţionate din aur, au fost descoperite în România: unul în Moldova, la Cucuteni-Băiceni, iar celălalt la Coţofeneşti, judeţul Prahova. Coifurile prezintă scene ale practicării unui străvechi ritual de dobândire a nemuririi şi, similar coifului macedonean descoperit la Herculaneum, Provincia Taranto, Italia, care, prin ornamentică imită o pileus - căciulă dacică ... ambele coifuri din aur sunt executate sub forma unor căciuli din blană de miel.
    Coifurile sunt lucrate din tablă de aur modelată prin ciocănire şi ornamentate „au repousseé” (modelate prin percutare interioară cu scopul de a obţine reliefuri). Jumătatea superioară a celor două coifuri imită o căciulă ţuguiată din blană de miel. La coiful de la Cucuteni-Băiceni, cârlionţii sunt ordonaţi în şiruri paralele şi sunt executaţi cât mai natural. Direcţionarea şirurilor paralele de cârlionţi este realizată astfel încât să imite perfect croiala bucăţilor de blană care ar fi fost utilizate pentru obţinerea căciulii. Pe coiful de la Coţofeneşti, cârlionţii sunt executaţi într-o manieră stilizată, însă şirurile paralele sunt, de asemenea, clar sugerate. https://sites.google.com/site/seimenisatdinneolitic/3-1-2-5-simbolismul-ornamenticii-coifurilor-geto-dacice

    RăspundețiȘtergere