joi, 8 noiembrie 2007

Coif de perioada romana

1-4 Coiful de la Berzovia
5. Coif de tip Weissenau

Coiful descoperit la Berzovia în toamna anului 1968, în cursul săpăturilor arheologice efectuate în castrul legiunii a IV-a Flavia Felix. El a ieşit la lumină într-o încăpere din partea vestică a pretoriului, unde era acoperit de un strat de dărâmătură formată din pământ ars la roşu, ţigle şi olane romane sfărâmate (1).

În momentul descoperirii coiful se afla într-o stare foarte precară şi datorită lipsei aproape totale a miezului s-a desprins în mai multe bucăţi. Piesa a fost restaurată la Muzeul de Istorie al Transilvaniei Cluj Napoca şi datorită faptului că reprezintă un tip de coif bine cunoscut, fragmentele lipsă au fost refăcute cu uşurinţă. De menţionat ar fi faptul că paragnotida din faţă a fost lăsată intenţionat neîndreptată, purtând o urmă de lovitură, probabil de sabie (2).

Coiful de la Berzovia (3) a fost lucrat din tablă de fier ciocănită şi după restaurare are următoarele dimensiuni: înălţimea 11,50 cm, diametrul calotei 20,00 cm şi lăţimea maximă a apărătoarei de ceafă 34,00 cm. El se compune din următoarele părţi principale: calota, apărătoarea de frunte (paragnotida), două apărătoare de urechi, o apărătoare de ceafă şi două apărătoare de obraz.

Calota semisferică a fost prevăzută în partea din faţă cu o apărătoare de frunte de forma unui mic cozoroc, cu lungimea de 2,60 cm. Piesa, confecţionată din tablă de fier avea marginea anterioară curbată în jos fiind fixată în dreptul tâmplelor cu două nituri de cupru. Calota a fost întărită în exterior prin două bare subţiri de fier dispuse în cruce, extremităţile primei ajungând la nivelul tâmplelor, deasupra apărătoarelor de urechi, iar ale celeilalte la mijlocul frunţii şi al cefei. Aceste bare, care au grosimea de 0,60 cm, sunt fixate tot cu nituri de cupru. Deasupra cozorocului, pornind de o parte şi de alta a barei de întărire, sunt executate în relief două aripi arcuite în formă de „S”, ale căror vârfuri se îndreaptă spre spate. Deşi pe coiful restaurat acestea ajung până la spatele calotei, fiind tăiate de bara de întărire laterală, probabil că în starea lui iniţială nu depăşeau linia tâmplelor (4).

Lateral există două deschideri aproximativ semicirculare pentru urechi, care erau apărate prin răsfrângeri ale marginii calotei, reliefate mai puternic spre partea anterioară.
Apărătoarea de ceafă, masivă, având o lăţime de 9,00 cm, pornea aproape de la nivelul marginii din faţă a coifului, fiind dispusă orizontal. În locul de unire cu calota ea prezintă trei caneluri transversale ce serveau la o fixare mai bună a apărătoarei. La restaurare, marginea apărătorii de ceafă a fost prinsă într-o fâşie de cupru cu profilul în forma literei „C” (5).

Apărătoarele de ceafă s-au pierdut, dar în interiorul calotei, în faţa deschiderilor pentru urechi există câte o piesă de fier fixată cu două nituri de formă aproximativ dreptunghiulară cu laturile scurte rotunjite, având lungimea de 2,00 cm şi lăţimea de 1,30 cm. Aceste fâşii de fier erau necesare probabil la fixarea balamalelor de la apărătorile de obraz (6).

Coiful trebuie să fi avut o căptuşeală groasă, din piele sau material textil, care împiedica eventualele răniri, ce puteau fi provocate de piesele metalice din interiorul calotei (7).

Dintre coifurile folosite de militarii romani din legiuni, cele mai apropiate de piesa de la Berzovia sunt cele de tipul Weisenau. Coifurile de acest tip sunt caracterizate prin calota semisferică ce coboară la spate până la baza craniului, terminându-se printr-o apărătoare lată de ceafă, dispusă oblic şi uşor arcuită, şi prin existenţa unor orificii semicirculare pentru urechi, protejate de întărituri ieşite în relief ( 8).

Ca elemente de decor, apar adesea pe partea frontală ornamente în formă de aripi, la locul de unire al calotei cu apărătoarea de ceafă, caneluri transversale, iar pe apărătoarea de ceafă, arc dublu (9).

Toate motivele decorative mentionate sunt lucrate în tehnica au repoussé.
O particularitate a coifului de la Berzovia, nemaintâlnită la nici un alt exemplar al tipului Weisenau, o constituie barele de întărire aşezate în cruce deasupra calotei (10), bare care reprezintă o formă simplificată a benzilor de întărire de pe coiful de la Jart sau de pe un număr mare de coifuri romane redate pe Columna lui Traian (11).

Mai trebuie subliniat că apărătoarea de ceafă care porneşte de la nivelul marginii din faţă a calotei, aproprie coiful acesta de tipul Haguenau, caracteristic pentru prima jumătate a secolului I p. Chr. (12).

Chiar dacă iniţial apărătoarea de ceafă era arcuită şi oblică, cum e la tipul Weisenau, şi deformarea s-a produs prin presiunea pământului, totuşi rămâne cert faptul că ea era aşezată mai sus decât la celelalte exemplare ale tipului amintit (13).

Revenind la barele de întărire dispuse în cruce, ele sunt considerate mai nou (14) ca reprezentând o inovaţie traianee, datorată celor două războaie daco-romane. Mai exact, aceste bare au fost plasate pentru a conferi coifului un plus de rezistenţă contra loviturilor date de falces-ul dacic (15).

În ceea ce priveşte cronologia piesei de la Berzovia, ea trebuie pusă în legătură cu prezenţa legiunii a IV-a Flavia Felix în castrul de aici. Unitatea a staţionat la Berzovia relativ puţin, între 102 şi începutul domniei lui Hadrianus, când va fi transferată în vechea ei garnizoană de la Singidunum, cel mai târziu în 114 (16). Deci, coiful care probabil a făcut parte din armamentul defensiv al militarilor romani din această legiune a fost pierdut în momentul evacuării castrului (17).

Exceptând barele de întărire dispuse în cruce care reprezintă o particularitate, coiful de la Berzovia îşi găseşte multiple analogii în Imperiu, acest tip de cască fiind reprezentativ pentru dotarea infanteriei romane din secolul II.


Note:


1. D. Protase, Legiunea IIII Flavia la nordul Dunării şi apartenenţa Banatului şi Olteniei de Vest la provincia Dacia, în AMN 4, 1967, p. 47-72.
2. I. Korodi, Noi rezultate ale utilizării materialelor plastice în restaurarea unor piese metalice, în AMN 9, 1972, p. 671, fig. 1.
3. D. Protase, L. Petculescu, Coiful roman de la Berzovia, în Banatica 3, 1975, p. 85-90.
4. M.C. Bishop, J.C. Coulston, Roman Military Equipment, Newcastle, 1989, p. 46-47.
5. I. Korodi, op.cit., p. 671.
6. D. Protase, L. Petculescu, op.cit., p. 87.
7. Ibidem, p. 89.
8. P. Couissin, Les armes romaines, Paris, 1926, p. 331-332.
9. M. Feugere, Les armes des romains de la République à l’Antiquité tardive, Paris, 1993, p. 117.
10. D. Protase, L. Petculescu, op.cit., p. 88.
11. R. Cagnat, V. Chapot, Manuel d’archéologie romaine, II, Paris, 1920, p. 312, fig. 524/1.
12. P. Couissin, op.cit., p. 330.
13. I. Korodi, op.cit., p. 672.
14. M.C. Bishop, J.C. Coulston, Roman Military Equipment from the Punic Wars to the Fall of Rome, Londra, 1993, p. 87-88.
15. L. Petculescu, Armata romană în Dacia în timpul lui Traian, în Dacia Augusti Provincia, Bucureşti, 2006, p. 34.
16. D. Benea, Din istoria militară a Moesiei Superior şi a Daciei. Legiunea a VII-a Claudia şi Legiunea a IV-a Flavia, Cluj-Napoca, 1983, p. 154.
17. L. Petculescu, op.cit., p. 34.

Apud Cristian Tiberiu, arheolog Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta