marți, 4 mai 2010

COIFURI ROMANE DE TIP COOLUS





COIFURI ROMANE DE TIP GALLIC







TIPOLOGIE PENTRU COIFURILE ROMANE DE TIP COOLUS SI MONTEFORTINO


COIFURI ROMANE DE TIP COOLUS SI HEDDERNHEIM


Coif roman de tip Coolus, ranforsat (sec. I p. Chr.) (1); coif roman de tip Heddernheim (sec. I p. Chr.)


Armura romană a fost puternic influenţată de vecinii Romei. Astfel în prima fază, coifurile romane erau predominant în stil grecesc şi confecţionate din bronz. După cucerirea galilor, imperiul a angajat pricepuţii fierari gali pentru a confecţiona coifuri pentru armată în stilul galic şi din fier. Acesta se generalizează şi rămâne în linii mari neschimbat pentru mult timp. În perioada târzie a imperiului, stilul coifurilor este puternic influenţat de persani şi sarmaţi. Diferitele tipuri de coifuri romane sunt denumite după locaţia descoperirii primelor exemplare. În timpul marşului, coiful se agăţa de umăr cu o sfoară legată de un inel din vârful calotei. De obicei căştile sunt inscripţionate cu numele posesorului şi al unităţii din care făcea parte. Penajul este folosit majoritar la parade, uneori şi pe câmpul de luptă dar mai ales de către ofiţeri. Acesta, având o lungime de până la 50 cm, făcea soldatul să pară mai înalt şi mai impunător. El se pare că era colorat în funcţie de arma şi gradul posesorului.

Tipul Montefrino. Coifuri folosite începând cu secolul al IV-lea î.e.n. până în jurul anului 50 e.n..

Tipul Coolus C. Tip de coif purtat în perioada lui Augustus şi Tiberiu. Se diferenţiază prin cozorocul metalic.

Tipul Coolus E. Diferenţa faţă de tipul precedent constă în suporturile pentru crestele de păr de cal sau pene. Creasta din vârful coifului de această dată era prinsă într-o formă metalică de "U" lungă, spre deosebire de perioada republicană când accesoriile erau prinse într-un tub scurt.

Tipul Gallic H. Se diferenţiază prin gravurile de sprâncene şi prin apărătoarea de gât care era mai înclinată. Acest tip este folosit în secolul I e.n.
Tipul Italic G. Folosit în secolul al III-lea e.n..

Tipul Spangenhelm. Stil copiat copiat de la sarmaţi, era confecţionat din bucăti de fier laminat (4 până la 6), aşezate în formă de castron şi prinse cu benzi metalice. Sunt adoptate de romani în secolul al III-lea e.n. şi continuă să fie folosite inclusiv de armatele europene până în secolul al VII-lea e.n..

Tipul Ridge. Aceast tip este folosit până în secolul al IV-lea e.n. şi apare ca un subtip de final al celui galic. Diferenţele constau în două benzi metalice încrucişate, prinse pe vârful coifului, în apărătorile pentru obraji, cele pentru gât şi uneori apar şi cele pentru nas. Acest tip a fost ralizat în mari cantităţi atât pentru infanterie cât şi pentru cavalerie. În timpul folosirii lor, conducerea imperiului a redus armura oferită soldaţilor pentru micşorarea costurilor. De multe ori singurele elemente de armură oferite erau coiful şi scutul.

Casca de cavalerie, întâlnită şi în a doua jumătate a secolului al III-lea e.n., este realizată cu bogate decoraţii. Acestea precum şi unele căşti de paradă şi mai rar cele folosite pe câmpul de luptă, sunt dotate cu viziere în forma de faţă umană.

COIFUL ROMAN SI CASCA DE TIP WEISSENAU



Căştile şi coifurile (cassis) folosite în Imperiul roman, mai ales în primele două secole, sunt cele numite de tip Haguenau şi de tip Weissenau intrând în dotare încă de la sfârşitul sec. I î.Hr. şi începutul sec. I d.Hr. În timpul marşului casca se atârna pe umeri cu o sfoară petrecută printr-un inel fixat în vârful calotei. Primul tip (Haguenau) are o calotă din fier sau din bronz cu marginea îngustă în zona frontală şi mai proeminentă în dreptul urechilor şi apărătoare de ceafă orizontală; avea avantajul de a rezista la loviturile armelor de tăiere şi de a permite mişcările capului, dar lăsa un spaţiu vulnerabil între cască şi cuirasă. Casca de tip Weissenau are calota alungită până la baza craniului şi în faţă un ieşind de protecţie. Prezintă proeminenţe în zona urechilor, jugulare (bucculae) mai late şi apărătoare de ceafă oblică şi arcuită. Apare şi un nou tip (Niederbiber), mai greu şi mai complet, cu apărătoare de ceafă, aproape oblică, care ajunge până la baza gâtului. Calota este întărită pe partea superioară cu o placă fixată cu nituri şi acoperă fruntea până la sprâncene. Apărătoarele de urechi sunt fixate cu balamale de calotă, protejând tot obrazul, încheindu-se una peste alta sub bărbie cu ajutorul unei catarame cu limbă, lăsând liberi ochii, nasul şi gura. Aceasta este casca de cavalerie, întâlnită şi în a doua jumătate a sec. III, care foloseşte ca decoraţie volutele, fulgerele, scorpionul şi şarpele încolăcit. Căştile sunt prevăzute de asemenea cu inscripţii legate de numele posesorului sau al unităţii din care făcea parte. Diversele tipuri de căşti expuse sunt exemplificate cu cele descoperite la Bumbeşti, Berzovia şi Ocna Mureş.

În epoca imperială a fost utilizată şi casca cu mască asemănătoare cu forma tipului de Niederbider, elementele feţei fiind conturate, marcând ochii, nasul şi gura. Acest model se întrebuinţează la diferite întreceri hipice şi la paradă. Două asemenea căşti de cavalerist, de paradă, datând din sec. I provin de la Ostrov (jud. Constanţa) şi au ornamente în relief turnat şi cizelat, înfăţişând dioscurii, şarpele şi mistreţul. De la asemenea căşti provin şi măştile de la Carsium (sec. II) şi de la Romula (sec. III). Începând din sec. IV pe tot timpul Imperiului roman târziu, forma căştii se schimbă. Calota este alcătuită din două părţi unite de o bandă, care formează în acelaşi timp creasta ( crista ) longitudinală, puţin proeminentă. Baza calotei este de asemenea prevăzută cu o bandă de întărire, apărătoare de ceafă îngustă şi scurtă, apărătoare de urechi semicirculare cu perforaţii, toate fiind cu nituri, unele având şi nazal după modelul oriental. Ornarea constă în aplicarea de pietre preţioase sau semipreţioase pe calotă şi pe apărătoarele de urechi. Uneori creasta era reprezentată de un panaş fixat pe vârful calotei. El consta din pene colorate în funcţie de natura armei şi a gradului. Panaşele se foloseau mai ales la parade. Forma, culoarea şi aranjamentul acestor “creste” variau foarte mult; se ştie că centurionul purta crista transversa , de culoare alb-argintie şi aranjată cu penajul răsfrânt lateral, în două grupe de pene. După culoarea şi forma penajului ostaşii puteau recunoaşte uşor gradele superioare.

Apud Enciclopedia Dacica

ARMAMENT GETO-DAC.




Cateva modele de coifuri

luni, 3 mai 2010

COIFURI DACICE REPREZENTATE PE MONEDE EMISE DE TRAIAN


Monedele emise de Traian dupa razboaiele cu dacii.

Se pot vedea reprezentari desi destul de neclare ale trofeelor luate de la daci, scuturi, sabii (sica) chiar si coifuiri si armuri. Si o descriere destul de precisa a razboaielor dacice.

In mod cert este reprezentat un coif si o tunica de panza sau mai probabil de piele.. ..