marți, 4 mai 2010

COIFUL ROMAN SI CASCA DE TIP WEISSENAU



Căştile şi coifurile (cassis) folosite în Imperiul roman, mai ales în primele două secole, sunt cele numite de tip Haguenau şi de tip Weissenau intrând în dotare încă de la sfârşitul sec. I î.Hr. şi începutul sec. I d.Hr. În timpul marşului casca se atârna pe umeri cu o sfoară petrecută printr-un inel fixat în vârful calotei. Primul tip (Haguenau) are o calotă din fier sau din bronz cu marginea îngustă în zona frontală şi mai proeminentă în dreptul urechilor şi apărătoare de ceafă orizontală; avea avantajul de a rezista la loviturile armelor de tăiere şi de a permite mişcările capului, dar lăsa un spaţiu vulnerabil între cască şi cuirasă. Casca de tip Weissenau are calota alungită până la baza craniului şi în faţă un ieşind de protecţie. Prezintă proeminenţe în zona urechilor, jugulare (bucculae) mai late şi apărătoare de ceafă oblică şi arcuită. Apare şi un nou tip (Niederbiber), mai greu şi mai complet, cu apărătoare de ceafă, aproape oblică, care ajunge până la baza gâtului. Calota este întărită pe partea superioară cu o placă fixată cu nituri şi acoperă fruntea până la sprâncene. Apărătoarele de urechi sunt fixate cu balamale de calotă, protejând tot obrazul, încheindu-se una peste alta sub bărbie cu ajutorul unei catarame cu limbă, lăsând liberi ochii, nasul şi gura. Aceasta este casca de cavalerie, întâlnită şi în a doua jumătate a sec. III, care foloseşte ca decoraţie volutele, fulgerele, scorpionul şi şarpele încolăcit. Căştile sunt prevăzute de asemenea cu inscripţii legate de numele posesorului sau al unităţii din care făcea parte. Diversele tipuri de căşti expuse sunt exemplificate cu cele descoperite la Bumbeşti, Berzovia şi Ocna Mureş.

În epoca imperială a fost utilizată şi casca cu mască asemănătoare cu forma tipului de Niederbider, elementele feţei fiind conturate, marcând ochii, nasul şi gura. Acest model se întrebuinţează la diferite întreceri hipice şi la paradă. Două asemenea căşti de cavalerist, de paradă, datând din sec. I provin de la Ostrov (jud. Constanţa) şi au ornamente în relief turnat şi cizelat, înfăţişând dioscurii, şarpele şi mistreţul. De la asemenea căşti provin şi măştile de la Carsium (sec. II) şi de la Romula (sec. III). Începând din sec. IV pe tot timpul Imperiului roman târziu, forma căştii se schimbă. Calota este alcătuită din două părţi unite de o bandă, care formează în acelaşi timp creasta ( crista ) longitudinală, puţin proeminentă. Baza calotei este de asemenea prevăzută cu o bandă de întărire, apărătoare de ceafă îngustă şi scurtă, apărătoare de urechi semicirculare cu perforaţii, toate fiind cu nituri, unele având şi nazal după modelul oriental. Ornarea constă în aplicarea de pietre preţioase sau semipreţioase pe calotă şi pe apărătoarele de urechi. Uneori creasta era reprezentată de un panaş fixat pe vârful calotei. El consta din pene colorate în funcţie de natura armei şi a gradului. Panaşele se foloseau mai ales la parade. Forma, culoarea şi aranjamentul acestor “creste” variau foarte mult; se ştie că centurionul purta crista transversa , de culoare alb-argintie şi aranjată cu penajul răsfrânt lateral, în două grupe de pene. După culoarea şi forma penajului ostaşii puteau recunoaşte uşor gradele superioare.

Apud Enciclopedia Dacica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu